1. Din strălucirea Ta, Isus,
mi-ai dat o mică rază:
cum să-mi ajungă doar atât
când sufletu-nsetează?

R1: Din a Iubirii mări de har
mi-ai dat o-mbrățișare:
cum să mi-ajungă oare-atât
când focu-i tot mai mare?

2. Cum oare să mi-ajungă-un strop
din a iubirii ape
când trebuiesc oceane-ntregi
să poată să m-adape?

R2: Și cum o clipă va putea
să-mi sature pustia
când golul inimii, întreg,
nu-l umple veșnicia?

3. E prea îngust acest pământ
și viața-i prea puțină
ca să mă-ndestuleze-aici
iubirea Ta deplină.

R3: Doresc și chem și-aștept,
s-ajung vecia fericită
ca setea dragostei întregi
să-mi fie potolită.

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 380.